Cabinet Personal

Ziua 42: Stăm acasă și învățăm cu StarNet TV

27/04/2020

Jurnalul Familiei StarNet pe timp de carantină. Ziua 42. 

27.04.2020. De astăzi, toți copii din familia StarNet își pot continua studiile de acasă, privind televizorul. Da, ați citit bine: privind televizorul. Nu este vreo greșeală de tipar. Este vorba despre un proiect revoluționar pentru Republica Moldova. În premieră pentru țara noastră, lecțiile vor fi predate în format video și vor fi difuzate în grila StarNet TV începând cu poziția 170. 

Indiferent de situația din țară, studiile trebuie să continue. Iată de ce, am ales să susținem proiectul “Educație Online” și am inclus 24 de canale de studii în grilă. Acum, clasa noastră e acasă. Acționăm responsabil și păstrăm distanța fizică, însă continuăm să învățăm cu StarNet TV!

În această perioadă de criză, întreaga echipă depune eforturi maxime pentru a oferi comunității suportul de care are nevoie ca să facă față tuturor provocărilor. Astfel, ne-am mobilizat rapid și am dat curs invitației din partea autorităților locale de a include posturile educaționale în grilă. Acestea vor fi disponibile pentru toți abonații la serviciul de televiziune StarNet TV, indiferent de pachetul contractat. 

Prin urmare, de la mic la mare, toți membrii familiei noastre vor avea acces la un conținut video elaborat de către 300 de profesori din 69 de instituții de învățământ. Lecțiile video sunt realizate conform curriculumului național pentru elevii din cadrul instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal. 

Ne bucurăm enorm că avem ocazia să susținem astfel de proiecte revoluționare pentru țara noastră și că putem asigura accesul la procesul de învățământ de acasă pentru un număr cât mai mare de elevi. 

Spor la învățat și cât mai multe note de 10!😊