Cabinet Personal

STARNET A DESFĂȘURAT CAMPANIA DE SALUBRIZARE ÎN ALBIA RÂULUI BÂC

24/03/2017

Astăzi, StarNet a desfășurat o amplă acțiune de salubrizare în albia râului Bâc, din sectorul Buiucani al capitalei. Peste o sută de angajați au schimbat birourile pe natură și au ieşit la curăţarea zonelor din preajma râului Bâc.

Reprezentanții StarNet, echipați cu mănuși, saci, greble, au curățat arbuștii și au colectat deșeurile menajere de pe o suprafață de 5 ha. După acţiunea de colectare, deşeurile vor fi transportate la staţia de sortare şi reciclare, asigurându-se reintrarea acestora în circuit. Acțiunea de salubrizare a fost organizată și susținută de pretura sectorului Buiucani, în frunte cu pretorul Valeriu Nemerenco și are drept scop informarea cetățenilor despre şansa de a trăi într-un mediu sănătos și curat, de a mobiliza mulțimea la acțiuni ecologice.

„Am venit cu inițiativa de a crea o echipă de peste o sută de oameni și să ieșim împreună cu partenerii noștri, autoritățile publice locale și să facem curățenie. Ne pasă de acest teritoriu și vrem să-l înverzim. Mulțumim Preturii sectorului Buiucani și echipei Spațiilor Verzi pentru susținerea inițiativei StarNet. Următorul pas va fi să dezvoltăm un parc și să facem o pistă pentru bicicliști în jurul acestui lac frumos.”, a precizat Președintele Concernului StarNet, Alexandru Machedon.

StarNet se implică activ în tot ceea ce înseamnă responsabilitate socială. Considerăm că protejarea mediului ambiant este una din direcțiile principale pe care trebuie să le aibă municipiul Chișinău. Venim cu un apel către toți cetățenii să se implice activ în acțiuni de acest gen, pentru că municipiul Chișinău este casa noastră.