Cabinet Personal

StarNet contribuie la tehnolgizarea Bibliotecii Naționale pentru Copii Ion Creangă

01/08/2017

În cadrul programului Novateca, Inițiativa 1+1, care are drept scop facilitarea transformării bibliotecilor din Republica Moldova în instituții comunitare vibrante, Concernul StarNet a oferit Bibliotecii Naționale pentru Copii Ion Creangă un calculator, astfel stimulând ulterioara donație a aceluiași echipament de către Novateca.

Aurelia Salicov, Vice Director StarNet Management Grup, O societate prosperă este o societate informată și care are la bază valorile național-umane. Iar în era tehnologiei, trebuie să ținem pasul dezvoltării rapide a mijloacelor de informare și să asigurăm cele mai bune condiții tinerei generații pentru educare și formare. Noi avem convingerea că datorită tehnologiilor informaționale inovatoare putem contribui le dezvoltarea progresistă a comunității. De aceea mențim o relație de colaborare cu instituțiile publice care urmează scopul dat, inclusiv Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”. Datorită Inițiativei 1+1, cetățenii se pot bucura de acces gratuit la tehnologii moderne și de servicii inovatoare de bibliotecă proprii nevoilor de informare. Îndemnăm instituțiile private să se alăture acestor inițiative și să contribuie la buna și comuna prosperare a comunității.

În cadrul parteneriatului cu BNC, StarNet a asigurat instituția cu servicii de telecomunicații de ultimă generație, cât și a dezvoltat proiecte sociale pentru bucuria diverselor categorii de utilizatori. Cu suportul StarNet, în cadrul BNC, a fost susținută lansarea cărţii „Semincioara fermecată” de Stela Popa și oferită în dar copiilor, în varianta audio. Urmează și alte proiecte frumoase care vor motiva și încuraja comunitatea la lucruri și idei creative.