Cabinet Personal

StarNet – partenerul celei de-a 25-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică

07/07/2017

În scopul dezvoltării sectorului TIC și creării unei societăți informaționale progresive în Republica Moldova, Concernul StarNet și-a adus contribuția la organizarea și desfășurarea Olimpiadei Balcanice de Informatică, care a vut loc în perioada 2-8 iulie.

Prin proiectele pe care le desfășoară StarNet, la baza cărora stau tehnologiile moderne, se urmărește crearea condițiilor optime pentru dezvoltarea mediului educațional, social și economic în general din țara noastră. Echipa de profesioniști StarNet are convingerea că potențialul de creștere a capitalului uman din domeniul IT este o prioritate strategică de viitor. Iar asigurarea unei educații inteligente TIC pentru tânăra generație, începând de la vârstă fragedă, subînțelege un viitor cu oportunități reale de manifestare, angajare și promovare.

Aurelia Salicov, Director “StarNet Soluții” a menționat: ”Republica Moldova devine tot mai cunoscută pe plan global ca o destinație cu mari oportunități de dezvoltare pentru industria IT și inovație. Scopul nostru este să promovăm activ creativitatea și inovația. Există un sentiment de siguranță și încredere când generația tânără își manifestă potențialul într-un domeniu ce formează viitorul, un domeniu indispensabil pentru un număr tot mai mare de sfere de activități. Ne bucură ambiția și curiozitatea tinerilor noștri de a se realiza în sectorul TIC și le dorim mari succese, iar noi vom continua să le creăm oportunități reale de dezvoltare și creștere aici, acasă”.

Elevii din Republica Moldova participă la Olimpiada Balcanică de Informatică începând cu anul 2000. În 2007 țara noastră a găzduit cea de-a 15-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică, iar în anul 2017 a fost gazda celei de a 25-a ediții.