Cabinet Personal

A III-A ÎNTÂLNIRE LA STARNET – PROGRAMUL DE MENTORAT LANSAT DE FUNDAȚIA BITONIC

14/04/2017

La cea de-a III-a întâlnire cu tinerii energici din cadrul proiectului de mentorat, lansat de fundația BITONIC, într-o atmosferă degajată și prietenoasă, au fost punctate skill-uri importante în devenirea tinerilor ca persoanalitate inteligentă, sigură și cu o atitudine pro-activă. În baza unui test de autocunoaștere, studenții au aflat șiretlicuri despre 4 tipuri de persoană ALBASTRĂ, ROȘIE, VERDE și HUB, după care au dezvoltat conceptul numit dezvoltare personală – ceea ce faci, ceea ce simți și mai ales ceea ce ești.

Reprezentantul departamentului Resurse Umane StarNet a provocat tinerii la un test de analiza a proprii personalități, întrucât emoțiile au un impact ridicat asupra comportamentelor fiecăruia dintre noi, atât de la locul de muncă/instuțiile de învățământ, dar și în viața personală. Gestionate necorespunzator, pot deveni bariere în comunicare și relaționare cu ceilalți. Pentru a evita acest lucru, rezultatele testelor au fost supuse unei analize SWOT. Astfel, tinerii vor deprinde tehnici rapide de gestionare a emoțiilor și în același timp vor direcționa atenția spre aplicarea lor în mediul organizațional.

Pentru educarea și instruirea unui spirit profesionist, mentorul Aurelia Salicov, Director StarNet Soluții, a abordat și desfășurat subiectul oferind exemple concrete din acțiunile și obiectivele zilnice pe care le desfășoară echipa concernului StarNet, cum acționează în situațiile X sau cum ar trebui să acționeze pentru a atinge rezultate maxime.

Datorită subiectului despre dezvoltare personală tinerii au reușit să facă primii pași în a învăța să definească obiectivele pentru a fi în acord cu sine însuși; să atingă obiectivele, nu înainte de a identifica piedicile/provocările și să gestioneze corect, clar și inteligent acțiunile, hoby-urile și plăcerile.