StarNet – partenerul Gala Premiilor UNITEM 2018
La 27 martie este marcată, în întreaga lume, Ziua Mondială a Teatrului. Cu acest prilej, Uniunea Teatrală din Moldova organizează tradițional Gala premiilor UNITEM – cea mai importantă manifestare teatrală de rang național. Evenimentul are drept obiectiv principal promovarea și stimularea activității de creație a colectivelor teatrale .
Al doilea an consecutiv, Concernul StarNet a contribuit la buna desfășurare a evenimentului, a adus omagiu și felicitări personalităților, care contribuie la elevarea societății și dezvoltarea culturală a țării noastre.
Aurelia Salicov, Vicedirector StarNet Management Group, a avut onoarea de a înmâna premiul pentru Cea mai bună lucrare regizorală Dlui Vitalie Drucec, ținând, nemijlocit, să mulțumească actorilor, regizorilor și artiștilor pentru dedicația, pasiunea și dăruirea lor… Sărbătoarea Teatrului este, de fapt, un prilej deosebit pentru a accentua rolul incontestabil al profesioniștilor din arta teatrală, care slujesc o artă atât de nobilă și cu însemnătate uluitoare pentru istorie și societate. Teatrul a fost şi va rămâne pentru totdeauna o sursă inevitabilă de valori spirituale ale unui neam.
Sărbătoarea Teatrului vine să ne reamintească că arta are un important rol în dezvoltarea, educarea și formarea tinerii generații. Iar actorii, regizorii, scenariştii, lucrătorii scenei, toți profesioniștii artei teatrale dăruiesc emoții, trăiri și sentimente în numele spectatorului.