Cabinet Personal

Jurnalul familiei StarNet pe timp de carantină. Ziua 31.

familia-StatNet-apa
16/04/2020

16 aprilie, 2020. Cea de-a 31-a zi de carantină ne-a găsit echipați cu bună dispoziție, 3000 de litri de apă și coșuri cu produse pascale pentru eroii în halate albe de la Spitalul Clinic Municipal Nr.1 din Chișinău.   

La ora 11 dimineața, am ajuns la destinație, unde am fost întâmpinați de către lucrătorii spitalului. I-am găsit obosiți, dar zâmbitori și încrezători că totul va fi bine, pentru că optimismul și atitudinea pozitivă sunt o parte esențială în lupta împotriva acestei pandemii. 

Acum, mai mult decât oricând, orice ajutor și gând bun contează! 

Prin urmare, am oferit astăzi un suport material și moral eroilor în halate albe, pentru ca ei să poate avea grijă și mâine de noi! Am descărcat rapid cele 2000 de sticle de apă potabilă destinate pacienților și le-am dăruit coșurile cu bunătăți de Paști, în semn de mulțumire pentru dedicația și munca necontenită pe care o depun în această perioadă dificilă.

După jumătate de oră de observat tot ce se petrece pe teritoriul spitalului, am constatat încă o dată 2 lucruri: cât de norocoși suntem că putem sta și lucra de acasă și cât de curajoși sunt acești oameni care luptă în prima linie. Jos pălăria în fața lor și a efortului supraomenesc pe care îl depun zilnic! Îmbrăcați în costume de protecție incomode, dormind doar câteva ore și având uneori doar câte o masă pe zi, ei totuși continuă să-și supună riscului propria sănătate pentru a salva alte vieți. 

Fiecare gest și acțiune a noastră, cât de mică nu ar fi, va contribui la depășirea acestei crize. 

Haideți să fim solidari, să rămânem acasă și să respectăm distanța socială, fapte care vor face diferența. 

Aveți grijă de voi și de cei dragi! 💛